Glasul roților de tren

“Această carte despre Rapid…

Această “carte despre Rapid” ar fi trebuit să fie scrisă altfel. Am luat, însă, un start greşit, precum Rapid împotriva Ariesului. 

La ce mă gândisem? 
La o suită de 45 de schiţe din viaţa Rapidului, în cinstea celor 45 de ani împliniţi, cu 45 autori, “de la Grigore Grigoriu, la Nichi Dumitriu”, trecând pe la Vintilescu, Pop Iulian, Boros, Barbu II, Vintila, Filote, Marian, Valentin Stănescu, Macri, Nae Georgescu şi toţi ceilalţi… 

Dar dificultăţile variantei mele tactice au apărut cu… “şi toţi ceilalţi”. Ca la un semnal, “Glasul roţilor de tren” a început să simtă atacurile “tuturor celorlalţi”. 

Am încercat să “betonez”, dar mi-a fost imposibil. “Toţi ceilalţi” s-au năpustit asupra cărţii, precum Celtic asupra lui Internaţionale, cerându-mi pagini.

Am încercat încercat să le spun că mi-ar trebui cota de hârtie rezervată “Enciclopediei”, dar mi-au răspuns că treaba asta este mai usora decât să porţi pe umeri o echipă, timp de 45 de ani.
Am încercat să organizez o apărare în linie, ca să-i scot din joc pe cei mai recalcitranţi, dar totul a fost în zadar. Până la urmă am fost nevoit să abandonez luptă. Din “cartea despre Rapid” rămânea doar “Glasul roţilor de tren”, adică titlul copertei nescrise, pe care, din fericire, nu l-a contestat nimeni.
Totul a pornit de la titlul salvat. Şi de la o fotografie veche, din albumul celui care poate demonstra oricând că e primul suporter al Rapidului: Ion T. Ion. Ion T. Ion e cel care mi-a dăruit fotografia. O fotografie din anul 1923.
Într-o după-amiază am făcut o plimbare la Şosea, ca să regăsim, după 45 de ani, punctele în care se afla trepiedul aparatului cu glugă neagră care fotografiase prima echipă a C.F.R.-ului. Apoi, bătrânul meu prieten a început să povestească. Am pornit spre fostul hipodrom de galop Băneasa. Am tăiat spre Griviţa. Ne-am oprit deseori. Am făcut şi un lung popas la “Feroviarul”…
Când am intrat din nou pe strada Hagi Ghiţă, mi-am dat seama că omul care-mi dăruise fotografia a şi scris, fără să ştie, douăzeci de file. Nu mi-a rămas decât să-i dăruiesc titlul, în schimbul fotografiei.
Aşa s-a născut a doua oară “Glasul roţilor de tren”, o carte care ar fi trebuit să fie scrisă altfel…”
Ioan Chirilă